Pastile pășuni cu arbori

Pășunile cu stejari bătrâni pot ghida înțelegerea și restaurarea habitatelor de stejar

Restaurarea habitatelor în siturile N2000 este uneori obiectiv de proiecte. În acest sens „restaurarea habitatului de stejar sau gorun” cel mai adesea este făcută sub interpretare silviculturală. În timp ce plantațiile de stejar sunt legitime din perspectivă economică, când vorbim de restaurarea ecologică a unui habitat pentru stejar sau restaurarea unei fizionomii ecosistemice caracteristice natural stejarului, aș sugera mai multe discuții deliberative și mult mai multă încredere în perspectivele ecologilor.

Dacă dorim habitat pentru stejar sau gorun ar merita considerată fizionomia reprezentată de pozele alăturate și nu fizionomie de pădure, interpretată convențional. Sugerez deci pentru cei care vor restaurare realmente ecologică a habitatului de stejar (indiferent dacă se face pentru stejar sau pentru a recrea o fizionomie de peisaj caracteristică stejarului), gândiți-vă la:

A) Dacă restaurarea se face prin plantare, pe un teren fără vegetație lemnoasă:

1. Gândiți-vă că produsul final al restaurării ecologice ar trebui să fie un peisaj deschis, cu stejar, gorun, presărați, și câteva specii de arbuști caracteristice acestor tipuri de ecosisteme (păducel, porumbar etc.).
2. Să fie strat ierbos în acel „habitat” restaurat.
3. Introduceți lemn mort în sistem din împrejurimi.
4. Gândiți-vă de asemenea la introducerea disturbanțelor reprezentate de erbivorele mari, la un moment dat. Acestea vor menține sistemul deschis.

B) Dacă restaurarea se face din pădure de stejar sau gorun.

1. Stabiliți densitatea arborilor și compoziția specifică a acestora pentru habitatul dorit.

2. Dezvoltați o schemă de rărire a pădurii, schemă care să aibă diverse etape implementate în timp de 7-10 ani, în funcție de context. Nu răriți brusc pentru că expunerea bruscă a arborilor maturi, bătrâni la lumină poate fi stresantă.

3. Aveți foarte mare grijă de arbuști, unde există pâlcuri de arbuști, mențineți-le ca să puteți lua decizii în viitor legate de ele.

4. Dacă aveți arbori bătrâni prioritizați restaurarea habitatelor acestora prin deschiderea treptată, nu bruscă, a spațiului din jurul lor.

5. Păstrați lemn mort în sistem (atât căzut la pământ cât și „în picioare”).

6. Calculați reintroducerea treptată a erbivorelor mari.

În ambele cazuri, din ambele direcții (A, B) produsul final va fi ceva ce este similar cu cele prezentate în poze.

 

 

 

 

 

 

Bumbăcarița pe pășune cu arbori

Bumbăcarița – Gyapjúsás – Wollgräser este o plantă care preferă pajiştile umede. Dacă această specie este prezentă, sunt foarte probabil sunt și alte delicatese vegetale prezente în habitat, precum diverse specii de orhidee sau bulbucul de munte.

În pajiştile Transilvaniei existenţa ierbii de bumbac depinde de cosirea tradiţională şi de păşunatul extensiv. Mai multe zone, precum Valea Mălâncravului, Valea Crișului din partea centrală a României, care la începutul anilor 2000 aveau petice de bumbăcariță în trecut, au fost abandonate și alte plante, precum stuful, le-au invadat habitatele.

Poza este făcută pe o pășune de lângă Malnaș – Málnás, județul Covasva. Din cele 120 de pășuni cu arbori cartate pentru proiectul DBU, am identificat doar trei locuri cu mici petice de bumbăcariță, în părțile umede, marginale ale pășunilor, aproape de un pârâu.

Tiparele de distribuție a sterarilor bătrâni pe pășune oferă o privire asupra istoriei peisajului

Pășunea cu arbori bătrâni de la Cașolț – Kastenholz – Hermány, comuna Roșia, județul Sibiu, are o  distribuție interesantă a stejarilor bătrâni. Stejari cu o circumferință de cel puțin 400 cm sunt concentrați în partea de est a pășunii, spre pădure (vezi harta). În pădure, însă, la distanță destul de mare de grupul de stejari bătrâni de pe pășune există un stejar de 734 cm grosime (vezi harta atașată). Această distribuție a stejarilor groși – spre estul pășunei inclusiv pe cel din pădurea înaltă indică faptul că pășunea veche a fost extinsă spre est, incluzând porțiunile care acum sunt împădurite după abandonare (cu carpen, fag). Abandonul a avut loc probabil în secvențe în perioadele de instabilitate economică locală din ultimele decenii. Ulterior noul sistem – pădurea – a fost „fixat” instituțional și stejarii groși moșteniți de la pășunea veche, între timp uscați sau slăbiți de pădurea nouă – au fost îndepărtați. Butucii stejarilor groși din pădure, precum și acel singur arbore monumental rămas pe care îl vedeți pe hartă au o valoare de moștenire (istoric, cultural, biologic). Stejarul bătrân din pădure avea cândva o coroană rotundă, așa cum este caracteristic stejarilor care s-au dezvoltat în habitatul lor natural, și anume pe pajiște. Întregul peisaj surprins de harta satelit ar trebui protejat pentru descoperire (prin cercetare), pentru protecția bioculturală și istorică, precum și pentru restabilirea multifuncționalității pentru comunitatea locală.

 

 

 

Arborii de pe pășuni răspund la presiunea erbivorelor

Erbivorele mari deseori consumă frunzele arborilor sau chiar crengile tinere ale acestora. Astfel, multe specii de arbori și arbuști răspund adaptiv la presiunea de acest gen a erbivorelor. Aceste adaptări pot avea forme multiple și în această pastilă vom prezenta două dintre ele: diversitatea frunzelor – polimorfismul foliar (mărime, „duritate”) și densitatea ramurilor în părțile expuse erbivorelor. Polimorfismul foliar poate fi vizibil și didactic, așa cum se arată în fotografiile exemplificate de stejarul pufos. Frunzele de la baza arborilor – expuse caprinelor și bovinelor – sunt mai mici și mai dure, în timp ce ramurile sunt mai dense decât cele aflate la înălțime, unde nu ajunt erbivorele. Fenomene similare pot fi observate la alți arbori precum carpenul, jugastrul dar și arbuștii. Aceasta arată că arborii și arbuștii pot răspunde adaptativ la erbivore, sunt extrem de dinamici și „frumusețea” la arbori nu este o anumită fizionomie idealizată, fixată cultural. Frumusețea este întregul spectru de posibile fenotipuri și forme adaptative prin care arborii și arbuștii se pot manifesta pentru a naviga în anumite contexte de mediu, cum ar fi prezența erbivorelor.